0
Program de lucru:
Lu-Vi 08:00 - 18:00
0251/459.224
0744/884.970

Esti aici: AnvelopeAscet.ro / Servicii/ Intretinere Auto

Puteti beneficia de toate serviciile oferite la sediul nostru din DE 574, Km 8.5, zona Aeroport, Craiova sau prin service-ul de roti mobil.

Verificare gratuită 11 puncte de control


Pentru siguranţa dumneavoastră, când veniţi cu maşina în service-ul din centrele Euromaster, experţii noştri vor verifica gratuit mai multe puncte de control ale maşinii.

Sfatul expertului


Pentru a detecta din timp anumite probleme ale maşinii, se poate face o verificare vizuală a mai multor puncte de control: nivel ulei, uzură plăcuţe frână, anvelope etc.

Schimb ulei şi filtre


Golirea motorului face parte din întreţinerea regulată a vehiculului dumneavoastră: efectuaţi golirea motorului cel puţin o dată pe an. Caracteristicile unui ulei de motor bun: o vâscozitate cu un indice de tipul ”10w40”.
- 10: Fluiditate la frig: cu cât este mai mic acest număr, cu atât va fi mai uşoară pornirea la frig.
- W: Iarnă (w = winter)
- 40: Vâscozitate la cald: acest număr indică rezistenţa uleiului la temperaturi înalte

Sfatul expertului


• Înlocuirea uleiului de motor este obligatorie pentru asigurarea unei protecţii optime şi a unei longevităţi superioare a vehiculului dumneavoastră.
• Golirea motorului maşinii dumneavoastră trebuie să se facă cel puţin o dată pe an, precum şi conform indicaţiilor constructorilor, tipului de ulei folosit şi numărului de kilometri parcurşi.

Schimb acumulatori/ baterii auto


Bateria de acumulatoare constituie sursa de energie pentru pornirea motorului si alimentarea consumatorilor electrici ai automobilului,cand motorul este oprit sau cand generatorul nu debiteaza suficienta energie electrica, la consumul de varf.

Sfatul Expertului


Este cunoscut faptul ca la frig, bateriile se descarca mult mai repede. De exemplu, pe timp de iarna, daca lasam o masina nepornita mai multe zile, cresc sansele ca bateria sa se descarce si sa nu mai porneasca motorul. In principal, o baterie noua sau una buna nu are voie sa faca asa ceva, dar la o baterie veche ne putem astepta sa cedeze. Deci, trebuie verificat martorul bateriei daca este pe culoarea verde. In caz contrat, fie o incarcam la redresor, fie cumparam una noua. Insa, in ambele situatii, trebuie sa ne asiguram ca alternatorul incarca cum trebuie.

Geometrie 3D


Alinierea roţilor reprezintă un element cheie al întreţinerii anvelopelor, prin care se asigură obţinerea unor performanţe optime, a unei uzuri uniforme şi a unei durate de viaţă mai mari a anvelopelor. Specialiştii Euromaster pot recunoaşte defectele de aliniament asociate cu un anumit tip de uzură a anvelopei.

Sfatul expertului


Geometria roţilor poate avea de suferit dacă treceţi cu maşina peste gropi, delimitatoare de viteză sau borduri. Aceasta poate duce la o uzură neuniformă a anvelopelor, senzaţia resimţită fiind aceea că maşina „trage” într-o parte. Pe de altă parte, consumul de carburant creşte, iar anvelopele se uzează prematur. Specialiştii Euromaster recomandă ca geometria să fie verificată periodic, dar şi după impactul cu bordura sau după trecerea peste o groapă sau peste delimitator de de viteză, dacă viteza de deplasare a fost una mare.

Spalatorie Auto


Procesul de spalare exterioara a autoturismului se desfasoara in 7 etape:
- degresat jante ( pentru dizolvarea rezidurilor placutelor de frana )
- aplicarea de spuma activa pe intreaga suprafata a autoturismului
- limpezire cu jet de apa de mare presiune
- aplicarea de spuma activa a doua oara
- limpezire cu jet de apa de mare presiune
- aplicarea unui strat de ceara lichida prin pulverizare ( creeaza un strat de protectie la praf si apa )
- limpezire finala
Dupa stergerea integrala aplicam pe anvelope, prin pulverizare, o solutie-tratament speciala care previne imbatranirea prematura ca rezultat al expunerii la razele solare si reda cauciucurilor culoarea neagra, tipica

Curatare tapiterie auto


Curatarea interioara a autoturismului se face astfel :
- spalarea/aspirarea covoraselor
- aspirarea mochetei din interior si a portbagajului
- aspirarea scaunelor si a banchetei din spate
- curatarea de praf a grilelor de ventilatie
- stergerea prafului de pe bord, a componentelor de plastic, a chederelor si a fetelor de usi
- curatarea geamurilor
- pulverizare parfum de interior pe mocheta si covorase

Reglaj far


Reglare faruri este o operatiune minutioasa, si importanta pentru conducerea autovehiculului dumneavoastra in conditii de maxima siguranta si pentru a nu deranja ceilalti participanti la trafic. Pentru acest tip de servicii de reglare faruri este absolut necesara programarea la un service specializat, deoarece un reglaj faruri exact se poate obtine numai cu aparate speciale de reglare.
Exista cateva conditii pentru reglaj faruri care trebuiesc indeplinite pentru a evita situatiile neplacute in care aceasta operatiune ar fi ineficienta: trebuie verificata presiunea in anvelope, sa fie corecta, in functie de specificatiile producatorului; greutatea cu care va fi incarcata masina trebuie sa fie aceea a unei persoane de talie medie, in jur de 70-75 kg, si sa fie asezata pe scaunul soferului; trebuie facut plinul de combustibil, iar autovehiculul trebuie pozitionat pe o suprafata perfect plana. Retineti un aspect important: pentru reglaj faruri se efectueaza operatiunea numai pentu faza scurta.